Creator de povesti florale

Daniela Cazacu

Din visele nopții și luciditatea creației, clipe de natură oprite în timp se nasc ca decorațiuni presărate cu iubire și sclipiri de reverie.
Despre Daniela Cazacu

Fondator al Căsuței cu Podoabe

Sunt Daniela Cazacu, specialist în marketing și antreprenor, dar mai presus de toate, mamă și o persoană pasionată de frumos. După o carieră în domeniul marketingului, am ales să fac o schimbare majoră în viața mea, determinată de dorința de a construi un mediu care să îmbine armonios familia și pasiunea pentru creație. Așa a luat naștere Căsuța cu Podoabe, o afacere de suflet care reflectă valorile și experiențele personale acumulate de-a lungul timpului.

Căsuța cu Podoabe s-a născut din nevoia de a crea un echilibru între carieră și familie, într-un context profesional adesea neprietenos pentru părinți. După ce am devenit mamă, am simțit din plin provocările pe care le întâmpină cei care doresc să-și păstreze cariera, dar să fie și prezenți pentru copiii lor. Am decis să-mi urmez pasiunea pentru estetică și să creez decorațiuni menite să aducă bucurie în momentele speciale ale oamenilor.

Prin fiecare produs pe care îl creez, îmi doresc să aduc în fața oamenilor o parte din valorile pe care le prețuiesc cel mai mult: respectul, calitatea și pasiunea pentru frumos. La Căsuța cu Podoabe, fiecare detaliu este gândit cu grijă și atenție, pentru ca decorațiunile noastre să transforme casele și evenimentele în adevărate povești pline de emoție. Fie că vorbim despre lumânări pentru botez sau cununie, buchete de mireasă, cocarde sau coronițe decorative, fiecare produs spune o poveste despre tradiție, armonie și eleganță.

Cred în importanța unui cămin plin de căldură și în bucuria de a crea momente unice pentru cei dragi. Familia mea, formată în jurul dorinței comune de a construi ceva durabil, este sursa mea de inspirație și de energie. Căsuța cu Podoabe reflectă această viziune – de a aduce o parte din dragostea pentru familie și frumos în viețile celor care aleg produsele noastre.

Te invit să descoperi universul Căsuței cu Podoabe și să te alături unei comunități care prețuiește calitatea, tradiția și bucuria de a trăi fiecare moment cu pasiune și eleganță.

17

Ani de experiență

în înfrumusețare de tip corporate

1000+

Surse de inspirație

parcurse, analizate și puse în practică într-un mod unic

1000+

Beneficiari

ai proiectelor susținute de mine, promovate sau coordonate

500+

Lucrări care promovează

servicii, bunuri, cauze sociale, afaceri, oameni în care cred

"Efortul de a găsi un echilibru între muncă și viață este o provocare pe care o simțim cu toții. Dar ca mame, nu trebuie să ne simțim vinovate că avem o carieră și suntem ambițioase, așa cum nu trebuie să ne simțim vinovate că iubim și priorizăm familia."

By Sheryl Sandberg, COO la Facebook
Oameni care îmi sunt alături

Recenzii sincere

Părerea ta contează enorm pentru noi! Dacă produsele noastre ți-au adus bucurie, scrie o recenzie sinceră. Ne inspiră să fim mai buni! ❤

Pot realiza lucrari deco personalizate

Daca esti manager in zona de evenimente, sau acel specialist insarcinat cu frumosul pot realiza pentru tine decoratiuni personalizate. Acestea pot include, fara a se limita: aranjamente florale mese, arcade cu flori/fotocorner, aranjamente receptive, buchete de eveniment sau pentru oameni speciali etc. Acestea se fac pe baza de docmanda si in functie de complexitate pot dura variat.